Celebrul fotograf Mario Testino, acuzat de hărțuire sexuală de 13 bărbați: „Era un prădător sexual”. Decizie drastică luată de Vogue, Vanity Fair și GQ

Celebrul fotograf Mario Testino, acuzat de hărțuire sexuală de 13 bărbați: Era un prădător sexual. Decizie drastică luată de Vogue, Vanity Fair și GQ
Publicat: 14/01/2018, 16:45

Potrivit unui articol publicat, sâmbătă, de The New York Times, Mario Testino se alătură astfel unui alt fotograf din lumea modei, Bruce Weber, care a fost acuzat și el de hărțuire sexuală.

Într-o declarație transmisă AFP, directorul grupului de presă Condé Nast – care include, printre altele, revistele Vogue, Vanity Fair și GQ -, Bob Sauerberg, și directorul artistic, Anna Wintour, analizează acuzațiile și le iau „foarte în serios”. Aceștia au luat decizia să nu mai colaboreze cu cei doi fotografi, „până la noi ordine”.

Originar din Peru, în vârstă de 63 de ani, Mario Testino a realizat, în cei peste 40 de ani de carieră, zeci de campanii publicitare pentru marile case de modă, iar instantaneele sale au apărut în reviste celebre, precum Vogue.

El este cel care a fotografiat-o pe jucătoarea de tenis profesionistă Serena Williams împreună cu bebelușul ei pentru coperta din februarie a revistei Vogue, făcută publică săptămâna aceasta.

A realizat portrete remarcabile ale unor celebrități, precum fotografia oficială de la logodna prințului William și a lui Kate Middleton și o serie de clișee cu prințesa Diana, publicate în 1997, în Vanity Fair.

Mai multe modele masculine, printre care se numără staruri din modă, dar și foști asistenți ai lui Mario Testino îl acuză pe fotograf de hărțuire sexuală.

„Era un prădător sexual”, a spus Ryan Locke, model vedetă în anii 1990. Acesta a spus că, în timpul unei ședințe foto, Mario Testino a cerut echipei să iasă din cameră și apoi s-a aruncat asupra lui. Doi foști asistenți au povestit că acesta s-a masturbat în fața lor.

Contactat de AFP, Mario Testino nu a comentat acuzațiile.

În același articol din The New York Times, 15 foste și actuale modele masculine l-au acuzat pe fotograful Bruce Weber de hărțuire sexuală.

La începutul lunii decembrie 2017, acesta a fost deja pus sub acuzație pentru agresarea sexuală a manechinului Jason Boyce.

Contactat de AFP, avocatul lui Bruce Weber nu a dorit să comenteze.

În octombrie 2017, mai multe mari reviste și case de modă au anunțat că renunță la colaborarea cu fotograful Terry Richardson, cunoscut pentru imaginile sale provocatoare și bănuit de mulți ani că hărțuiește manechinele cu care a lucrat.

În afară de decizia de a nu mai lucra cu Testino și Weber, Condé Nast a anunțat că ia măsuri în lupta contra hărțuirii sexuale. Astfel, toate manechinele care vor face fotografii pentru titlurile editate de grup trebuie să aibă cel puțin 18 ani, iar ședințele foto care implică nuditate, ținută lejeră sau ipostaze sugestive trebuie să aibă acordul prealabil al subiectului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?